Fosta primăriță a Sectorului 1, Clotilde Armand, are dreptate într-un punct esențial: nu a fost condamnată în sensul strict al legii. Cu toate acestea, instanța a constatat că a săvârșit infracțiunea pentru care a fost judecată, iar această distincție juridică nu trebuie confundată cu o achitare.
Ce a decis instanța
Judecătoria Sectorului 1 a stabilit că Armand și-a folosit funcția pentru a obține un folos patrimonial, după ce s-a desemnat manager al unui proiect cu fonduri europene și a emis patru dispoziții prin care și-a majorat indemnizația. Pentru această faptă, instanța a stabilit o pedeapsă de un an de închisoare, dar a dispus amânarea aplicării pedepsei, cu un termen de supraveghere de doi ani. Hotărârea este în primă instanță și poate fi schimbată în apel.
Codul de procedură penală face o distincție clară între soluțiile pe care le poate pronunța instanța: condamnarea, renunțarea la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei, achitarea sau încetarea procesului penal. Astfel, „condamnarea” și „amânarea aplicării pedepsei” sunt soluții diferite, nu variante ale aceleiași situații.
Precizările instanțelor superioare
Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia nr. 13/2019, a explicat că „amânarea aplicării pedepsei constituie o soluție care nu presupune condamnarea persoanei inculpate”. De asemenea, Curtea Constituțională, în Decizia nr. 501/2021, a subliniat că „există o incompatibilitate juridică între soluția de condamnare și cea de amânare a aplicării pedepsei”.
Prin urmare, titlurile care o prezentau pe Clotilde Armand drept „condamnată la un an de închisoare” sunt greșite din punct de vedere juridic. Armand a profitat de această eroare și a cerut public redacțiilor să-și corecteze articolele, enumerând mai multe publicații care au folosit termenul de „condamnare”.
Ce înseamnă, de fapt, soluția instanței
Este important de subliniat că amânarea aplicării pedepsei nu presupune o constatare neutră sau o achitare. Pentru a dispune această soluție, instanța trebuie să constate, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpat. În cazul de față, judecătorul a concluzionat că fapta există, este infracțiune și a fost comisă de Clotilde Armand.
Diferența esențială față de o condamnare este că pedeapsa stabilită nu a fost aplicată și nu va apărea în cazierul judiciar. Formularea corectă ar fi: Judecătoria Sectorului 1 a constatat că Armand a săvârșit infracțiunea de folosire a funcției pentru favorizarea unor persoane, în formă continuată, i-a stabilit pedeapsa de un an de închisoare și a dispus amânarea aplicării acesteia.
Deși această exprimare este mai lungă, ea reflectă fidel realitatea juridică. Știrile despre justiție nu ar trebui simplificate până la punctul în care devin incorecte din punct de vedere legal.
Riscul dezinformării
Pe de altă parte, precizia terminologică nu trebuie folosită pentru a ascunde fondul cauzei. Clotilde Armand poate afirma, corect, că nu este o persoană „condamnată” în sensul tehnic al legii și că hotărârea nu este definitivă. Însă nu poate transforma această soluție de amânare într-o victorie judiciară, deoarece instanța a stabilit că a comis infracțiunea.
Presa a greșit când a folosit termenul „condamnată”, dar Armand ar greși la rândul său dacă ar sugera că această eroare de vocabular schimbă decizia de fond. Rămâne ca apelul să stabilească dacă această constatare a instanței va rămâne în picioare.